023-023023 [email protected]

O parte dintre adultii care incearca sa invete programare renunta. Li se pare prea greu. Sau se plictisesc. Sau gandirea necesara in domeniu nu se potriveste cu felul lor de a aborda si rezolva problemele in general. Programarea necesita abilitati de problem solving, care la randul lor necesita un amestec de procese riguroase de urmat pas cu pas si creativitate si intuitie. O combinatie care nu neaparat e confortabila tuturor. Si nu e nimic gresit in asta. In final suntem diferiti si asta e foarte bine.

Cand predam informatica copiilor ei nu invata doar sa programeze, ei devin confortabili cu tehnologia, inteleg cum functioneaza ea, cum ne poate ajuta sau cum ne poate rani ca indivizi sau ca societate.

Unul dintre lucrurile importante de care mi-am dat seama lucrand cu copiii la Let’s Code este ca nu programarea este destinatia. Multi dintre ei nu vor fi programatori niciodata. Si atunci pe buna dreptate va intrebati: de ce tot auzim de STEM si programare de la varste fragede? Imi permit sa va raspund tot cu o intrebare: de ce toti copiii invata anatomie si biologie in scoala din moment ce nu toti vor deveni doctori?

Cunostintele si abilitatile dobandite pe parcurs sunt cruciale.

Ele ii vor ajuta pe copii la scoala

Frecventarea unui club de informatica sau participarea la tabere de programare ii invata in primul rand cum sa gandeasca logic, ceea ce ii ajuta sa aiba succes la scoala, sa fie mai apoi admisi la cele mai bune universitati si sa fie pregatiti pentru joburile viitorului.

Incurajeaza gandirea critica

Programarea ii invata pe copii sa rezolve probleme. Ei trebuie sa isi foloseasca gandirea critica, sa se gandeasca si sa identifice lucrurile care functioneaza si care nu functioneaza intr-un program. Vor trebui sa inteleaga de ce nu functioneaza si sa gaseasca solutiile potrivite.

Ii invata sa gandeasca logic si analitic

Programarea ar putea fi solutia pentru cei carora le este greu sa retina si sa aplice reguli de calcul si metode la matematica, fizica, etc. Un curs de informatica ii invata cum sa puna anumiti pasi in ordinea corecta si cum sa analizeze si sa sa recunoasca patternuri.

Imbunatatesc abilitatile de rezolvare a problemelor

Cand programeaza, copiii trebuie sa descompuna problemele mai complexe in bucati mai mici pe care sa le rezolve apoi individual, la fel ca un programator.

Incurajeaza creativitatea

Cand invatam un limbaj nou, il folosim pentru a ne exprima. Lucrul acesta este valabil si pentru limbajele de programare. Informatica ii incurajeaza pe copii nu doar sa foloseasca tehnologia, ci si sa o creeze. Ei isi pot imagina cum arata propriul lor joc video, propriul web site sau aplicatie si au la indemana toate instrumentele necesare pentru a face asta.

Ii ajuta sa aiba o atitudine pozitiva fata de greseli

Procesul de invatare a unui limbaj sau mediu de programare duce inevitabil la o multime de greseli. Copiii invata din ele si invata sa fie confortabili cu ele si cel mai important: sa aiba rabdare. Aceste provocari ii vor determina sa munceasca mai mult atunci cand au o problema de rezolvat si sa nu renunte atunci cand se lovesc de primul obstacol.

Ajuta la cresterea increderii in sine

Atunci cand copiii invata sa rezolve probleme independent, au mai multa incredere in fortele proprii. Asta inseamna ca sunt mai deschisi la lucruri noi si au tendinta sa se expuna la mai multe experiente de invatare.

Imbunatatesc colaborarea si comunicarea

Comunicarea este o abilitate esentiala la scoala, la munca si in viata in general. Cei care invata cum sa transmita idei complexe in termeni simpli si intr-o constructie logica vor avea cu siguranta mai mult succes in viitor. Iar colaborarea este omniprezenta pe parcursul dezvoltarii unui proiect, de la cautarea unor solutii la problemele aparute, la prezentarea proiectelor sau concursurile ad-hoc organizate la finalizarea unui joc.

Vestea buna este ca este din ce in ce mai usor sa ii invatam pe copii sa codeze.

Ei sunt numiti “generatia digitala” cu un motiv, le este usor sa foloseasca tehnologiile digitale. Trimit texte constant. Modifica si partajeaza imagini. Editeaza videouri si sunete. Sunt inradacinati in cultura meme. Iar remixurile sunt o a doua natura pentru ei. Isi editeaza cu atentie profilele digitale, stiu ce inseamna informatie publica si privata si care sunt urmarile actiunilor lor online.

Toate aceste cunostinte formeaza o fundatie solida pe care se pot dezvolta frumos abilitatile pe care le mentionam mai sus. Iar noi ca parinti nu trebuie decat sa le dam sansa si sa ii expunem la astfel de experiente de invatare. Oportunitati exista.